Valori de suflet ale Conţeştilor: de ieri şi de azi

Evenimente Februarie 27, 2019

Un proiect care pune în lumină valoarea culturală și duhovnicească a satului Conțești şi satului românesc în general. 

Sub titlul "Valori de suflet ale Conţeştilor: de ieri şi de azi", parohia noastră alături de Şcoala Gimnazială "Prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov are în lucru un proiect educaţional ce se înscrie în Concursul Naţional Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”.

În perioada 14 ianuarie – 25 martie 2019, preotul paroh Ştefan Zaharia, profesorul Elena Viorica Mititelu şi directorul Florentina Georgeta Molcăluţ, alături de cadrele didactice din şcoală şi partenerii locali, reprezentaţi de domnul primar Vasile Ciubotaru şi domnul bibliotecar Constantin Olariu, organizează pentru preşcolari şi elevi, o serie de activităţi care să pună în lumină valoarea culturală și duhovnicească a satului Conțești şi satului românesc în general. 

Concursul naţional îşi propune să contribuie la redescoperirea valorilor păstrate şi promovate de satul românesc, de-a lungul timpului, iar proiectul nostru conţine lucrări cu conținut teoretic şi lucrări cu caracter practic, care se încadrează în obiectivele specifice ale tematicii.

Invitaţi ai activităţilor din proiect sunt tineri artişti din Piatra-Neamţ şi din comunitatea noastră.

Proiectul are şi aspecte filantropice.