Frământ o pâine cu gust dulce aromat de flori de purpură
Scăldată în mângâierile aurii de slavă ale Soarelui,
Cât privirea-mi odihnește printre munți ce norii și-i scutură
Peste valea brăzdată de râul șiroind ca zborul fluturelui.
Din darurile magilor doar boabele roșii de smirnă
Ne-au rămas alinare privind ne-mpăcați chipul Încoronatului
Cu spinii adunați din generații pe fruntea-I fără vină
Dând viață din Sângele prelins din coastă pe sulița soldatului.
Cracăul curge și conduce dangăt prin valea-nmărmurită
De liniștea de lemn de toacă ce așteaptă plinirea prorociei
Să bată precum inima lui Iisus pentru lumea iubită
Ce va-nțelege că-n apusul vieții stă începutul veșniciei!
Întind peste voi cei ce-mi pomeniți numele de coroană
Hlamida Lui de aur cu lacrimi înmiresmate de tămâie
Și vă afund cu gândul în potir, să vă prezint ca icoană
A bisericii conților, purtători de lumină în sfântă ie.
Preot Ștefan Zaharia