Indiferent de factorii economici, sociali şi politici, noi, parohia Conţeşti, suntem o familie.
Fiecare dintre noi are locul lui în comunitate. Indiferent de factorii economici, sociali şi politici, noi, parohia Conţeşti, suntem o familie. Împreună ne bucurăm de rugăciune, de Hristos - reperul nostru în parohie. Ne cunoaştem sensul mai mult sau mai puţin dar ştim cum să Îl privim pe Dumnezeu direct: în Sfânta Liturghie şi în sfintele taine. Avem nevoie de o continuă evaluare, corectă şi sinceră, a modului nostru de a trăi şi a viziunii noastre despre Iisus Hristos şi învăţătura Lui. Îl mărturisim noi eficient pe Iisus? Dumnezeu o să ne dea răspuns fiecăruia la momentul potrivit. Citim cu atenţie sfânta scriptură sau tocmai pentru că este sfântă nu ne atingem de ea? Nu închideţi robinetul din care curge Cuvântul lui Dumnezeu.
Împreună vorbim, împreună respirăm aerul, împreună ne bucurăm de minunata lume în care trăim. Eu sunt cel care vă ascultă, cel care vă primeşte pe fiecare cu inima deschisă, în măsura în care voiţi să vă eliberaţi de greutăţi, de tristeţi, de poverile sufleteşti. Dumneavoastră sunteţi picioarele care mă conduc spre biserică, genunchii care mă îngenunchează în faţa sfântului altar şi motivul pentru care vă slujesc înaintea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu este mâna dreaptă care binecuvintează prescura şi vinul, pâinea, apa, untdelemnul, capul plecat al celui venit la spovedanie, trupul de pe patul suferinţei, mintea pregătită de examene, lucrarea pământului sau a dascălului, întreaga noastră viaţă cu prea plinul ei.
Sunteţi valoroşi fiindcă sunteţi frumoşi, buni, zâmbitori, răbdători, uneori naivi precum copiii, şi rugători. Simt că Îl iubiţi pe Dumnezeu şi simt că vă iubiţi preotul!
Din aceste motive rugăciunile mele şi comunicarea mea cu Dumnezeu începe cu voi!
De la realitate şi de la dorinţa noastră de a fi împreună pe drumul vieţii pornim în căutarea Domnului.
Deşi sunt mii de alternative, vă sfătuiesc să nu vă vindeţi sufletele pe vise!
Fiţi binecuvântaţi!