Opera filantropică a Bisericii este datorie şi drept... Fiindcă trebuie să avem o dimensiune a lucrării filantropice ne amintim cu drag de faptele noastre... Cel mai mare contributor este Dumnezeu...
Opera filantropică a Bisericii este datorie şi drept.
Fiecare preot organizează la nivelul parohiei sale activitate filantropică specifică, în conformitate cu realitatea pastorală cu care se confruntă. Pentru noi, parohia Conţeşti, ajutorarea aproapelui este datorie şi drept. Simţim nevoia de a ajuta şi vrem să ajutăm. Nu ne-am propus să eradicăm sărăcia şi nici să contribuim la întărirea staturii de „asistat social” care tinde să devină parte a fiinţei românului, din necesitate sau inconştienţă.
De-a lungul anului 2013, parohia Conţeşti a organizat câteva colecte pentru diferite situaţii care au fost determinate de factori familiali sau naturali.
„Fiindcă trebuie să avem o dimensiune a lucrării filantropice ne amintim cu drag de faptele noastre”.
În fiecare post au fost colectate şi împărţite alimente: pâine, ulei, făină, zahăr, paste făinoase, orez, chiar şi sare sau ouă proaspete.
Am avut şi colecte pentru cazuri deosebite, în bani, pentru un copil de câteva luni cu probleme de vedere din comuna Girov, pentru o familie monoparentală fără casă din judeţul Neamţ, pentru sinistraţii din sud-estul României şi pentru pelerinii care au luat parte la sărbătoarea Cuvioaei Parascheva la Iaşi.
De ziua copilului, 1 iunie 2013, au fost oferite prin contribuţia unor familii din parohie şi din Iaşi, prieteni ai parohiei noastre, hăinuţe pentru câteva familii cu un număr mare de copii din comună.
Parohia Conţeşti ajută cu alimente, în mod constant, 3 familii din comuna Girov şi a contribuit în oferirea de alimente către câteva centre de copii sau persoane cu dizabilităţi.
Odată cu implicarea mea în Departamentul Pro Vita al Arhiepicopiei Iaşilor activitatea filantropică a atins şi alte niveluri: concert caritabil în biserica Conţeşti pe 16 decembrie 2012 (cu lansarea unui CD de colinde tradiţionale româneşti), oferirea de alimente unor familii din Protopopiatul Piatra-Neamţ incluse în Programul „Sfântul Stelian” ori suportarea unor cheltuieli legate de organizarea Biroului Pro Vita.
Acţiuni filantropice au fost organizate şi în cadrul Frăţiei Ortodoxe a Tinerilor Giroveni „Acum!”, parohia Conţeşti suportând cheltuielile de organizare ale conferinţelor din primăvara şi toamna acestui an şi ale activităţilor comune din Şcoala Gimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov şi din enorie, dintre care amintim: Procesiunea de Florii, premierea celor mai buni elevi la sfârşitul anului şcolar 2012-2013, Ziua Armatei Române.
Parohia, prin familia noastră, s-a implicat şi în susţinerea câtorva tineri din parohie: o tânără care studiază la Seminarul Teologic Agapia şi un tânăr care a susţinut un examen important la un liceu de profil în vara acestui an.
Fiindcă trebuie să avem o dimensiune a lucrării filantropice ne amintim cu drag de faptele noastre, fiindcă ele sunt îndemnul spre a împlini porunca iubirii aproapelui.
Nu aş putea uita Parteneriatele educaţionale cu unităţi de învăţământ din judeţul Neamţ, care necesită cheltuieli pentru organizarea de activităţi şi oferirea de cadouri, şi anume: Liceul Particular Nr. 1 Piatra-Neamţ, Grădiniţa PP „Floare de Colţ” Piatra-Neamţ, Şcoala Gimnazială „I. Gervescu” Săvineşti, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” Piatra-Neamţ, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din localitatea Ştefan cel Mare cât şi cu două centre sociale din Piatra-Neamţ şi Girov.
„Cel mai mare contributor este Dumnezeu”
Principalele surse care susţin aceste activităţi sunt contribuţiile enoriaşilor şi prietenilor, în cazul colectelor, şi veniturile personale în celelalte situaţii amintite. Iar cea mai importantă sursă de timp, de bani, de răbdare şi de binecuvântare este Dumnezeu fiindcă Cel mai mare contributor este Dumnezeu.
Indiferent de greutăţi şi ispite, filantropia face parte din viaţa noastră şi nădăjduim să devină mai evidentă, ca model pentru cei de aproape, şi impuls pentru indiferenţi sau critici.