Raiul câştigăm!

Aţi privit toamna cu aceeaşi ochi ca şi ai mei şi fiecare dintre noi am surprins alte cadre, deşi subiectul era acelaşi. Mie îmi place toamna. Nespus de mult, pentru un infinit de motive din care vă mărturisesc umbre, culori calde, culori reci, tablouri feerice nepictate şi statice ci vivace, mâini împreunate în manifestarea dragostei, prezenţa sfinţilor celor mai apropiaţi de mine şi de noi în zilele de 14 şi 27 octombrie, 9, 15, 23 şi 30 noiembrie.

Dincolo de poarta ce dă spre grădină este neîmprejmuirea – loturi vaste de teren cu moşieri harnici care contribuie cu munca şi rodul ei la imaginea de basm pe care o contemplez – câmpuri, livezi, pădure, ici-colo câte o casă, câte o turlă de biserică, câte o şcoală.

Le adun pe toate, le amestec bine şi le las să se liniştească. Ca pe ingredientele unei plăcinte cu mere şi pere în aluat cu nuci. Ca pe un pahar de must proaspăt chihlimbar sau rubiniu. Ca pe sarmale în oală de lut.

Esenţa mea e aromată, gustoasă, plină de personalitate. Că doar a izvorât din pământ românesc sfinţit de Dumnezeu şi blagoslovit de creştini; din pământ sfinţit de moaştele mucenicilor şi rugăciunile cuvioşilor, de sângele martirilor şi de cuvântul învăţătorilor.

E un amestec din toate şi simpla degustare mă pierde în reţetă: mere roşii, pere aurii, nuci răscoapte, struguri parfumaţi, morcovi înmiresmaţi, fel de fel de legume aromate, regele busuioc sfinţindu-le.

Coşul meu plin mă trimite în vremurile când sub acelaşi soare, broboade de sudoare udau catrinţe şi ii. Şi în neschimbarea lumii văd sărbători câmpeneşti încununate de dumitriţe. Simt veselia cântecului, tresăltarea dansului, dulceaţa vocilor ostenite dar mulţumitoare. E ziua recoltei şi din coşurile de nuiele, plăcintele se aşează în palmele deschise ale celor care cer milă.

„Bodaproste! Să fie în numele celor adormiţi!” se aude o voce înceată şi flămândă, urmată de un răspuns plin de satisfacţia jertfei: „Să fie primit şi Dumnezeu să-i ierte!”.

Şi alte voci şi alte plăcinte şi mulţumiri şi binecuvântări în ritm de colind. E un colind al belşugului din care gustă şi viii şi adormiţii.

Un clopot dă bunăvestire de liturghie. Mâine, bucatele fi-vor sfinţite şi împărţite şi altor guri, că aşa rânduieşte Dumnezeu: unii să aibă şi să dea, alţii să ceară şi să primească, spre slava Lui.

Se simte aerul de toamnă de sfârşit de octombrie. Focul lui Sumedru sau Sân-Medru dă de veste cununii, se termină semănatul usturoiului, se tunde coama cailor, să aibă păr frumos, se desfac stânile... de început de noiembrie cu parastase, cu obiceiuri de alungare a lupilor şi de bogăţie a turmelor, de degustare a vinului, căci lui Brumar i se mai spune pe bună dreptate şi Vinar. Lumea e îmbrăcată sobru deşi e veselă şi plină de viaţă. Până şi în pomeniri se simte fericire. Se face-un târg de coşuri: cei care împart rămân săraci, iar cei care primesc se văd îndestulaţi, fiecare îmbogăţindu-se în felul lui. Iar în înnoptare se văd pretutindeni lumânări de ceară curată, candele cu ulei curat arzând precum rugăciunea de dor şi dragoste pentru cei ce s-au născut deja în veşnicie şi şi-au primit răsplata vieţii (nicidecum aşteptând în vreo stare de suferinţă purificatoare) şi dâre de fum de tămâie care acoperă comunitatea ca un balsam înmiresmat de răşini.

Nici urmă de oameni posaci, de haine zdrenţuite, de figuri schimonosite, de urări ofertând dulcegării. Bostanii şi dovlecii aşteaptă în tihnă de beci timpul când vor colora pâinea şi vor îndulci tartele, porumbul se odihneşte în coşere, sperietorile de ciori s-au ascuns în poduri hibernând. Românul se înfruptă din curcubeul de mirosuri, de gusturi, de imagini ale zilei, depăşind pesimismul întunecat şi turungiul frunzelor care cad pradă pământului.

În zâmbete şi râsete şi în priviri frăţeşti găseşti linişte şi dragoste. Aici e comunitatea. În numele Domnului. Cu trăirea şi tradiţia poporului ne-am născut şi vrem să vieţuim în afara unui amestec de istorie, cultură şi comercial. Şi ne de ajuns, căci bravul nostru român, de-ar grăi într-o engleză simplă să-l înţeleagă lumea care nu-i cunoaşte portul, ar spune cu nădejdea împlinirii a toate câte sunt de folos: Heaven we win!