Hram binecuvântat de prezența Sfântului Gheorghe Pelerinul

Hramuri Iulie 20, 2018

Vineri, 27 iulie 2018, în ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Doctorul fără de arginți, Sfântul Gheorghe Pelerinul va veni în biserica noastră. Timp de trei zile, mai precis până duminică, 29 iulie 2018, după sfânta liturghie, Sfântul Gheorghe Pelerinul va fi sprijinul nostru, mijlocitorul rugăciunilor noastre către Dumnezeu. 

Hristos în mijlocul nostru...!

Cu mila lui Dumnezeu anul acesta ne vom bucura de moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, cu ocazia hramului de vară al bisericii noastre.

În 26 martie publicam aici pe site un articol, care se regăsește și în foaia noastră parohială. 

Îl prezentam atunci pe Sfântul Gheorghe cu aceste cuvinte: Gheorghe, Sfântul Gheorghe Pelerinul străbătea străzile Târgului Pietrei șoptind neîncetat psalmi, desculț și cu capul descoperit, vara și iarna. Vorbea cu oamenii numai despre Dumnezeu și viața duhovnicească, iar când nu vorbea cu limba și buzele, propovăduia prin tăcerea sa desăvârșită, mărturisitoare și adâncă, purtând totdeauna în brațele sale fie Evanghelia, fie Psaltirea.

Eram prima parohie care prezenta realitatea istorică a canonizării Moșului Gheorghe Lazăr și a proclamării canonizării Sfântului Gheorghe, noul nostru ocrotitor, printr-o icoană. A se vedea articolul pentru mai multe clarificări: https://contesti.mmb.ro/pelerin-de-profesie

Dragostea noastră ne-a făcut prezenți la proclamarea locală a Sfântului Gheorghe la Piatra-Neamț, sâmbătă, 23 iunie 2018. Peste 30 de conțeșteni au adus un prinos de rugăciune lângă Turnul - casă a Moșului Gheorghe. Poate deloc întâmplător, am avut prilejul să fiu purtător al icoanei Sfântului Gheorghe la procesiunea din Piatra-Neamț.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, ne vom închina în zilele hramului la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, ce vor fi aduse prin grija şi dragostea Parohiei “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piatra-Neamț.

Cu acest prilej aducem recunoștință Părintelui Mitropolit Teofan, părintelui vicar Marian Timofte, părintelui protopop Valentin Tofan, părintelui paroh Dan Ovidiu Cojan și părintelui secretar Ciprian Timofte pentru bunăvoința de a ne împlini gândul de a-l aduce pe Sfântul Gheorghe la noi. 

Pașii Sfântului Gheorghe au lăsat amprenta sfințeniei și prin Girov, conform mărturiilor unora dintre cei care încă mai sunt printre noi. Nea Gheorghe Cozma (omul istorie, trecut la Domnul de ceva timp) povestea acum mai bine de 15 ani despre Moșul Gheorghe Lazăr. Nu l-am întrebat atunci dacă Moșul a poposit și în biserica noastră, deși înflăcărarea cu care îl descria mă face să cred că a fost familiar girovenilor.

Cert este că vineri, 27 iulie 2018, în ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Doctorul fără de arginți, Sfântul Gheorghe Pelerinul va veni în biserica noastră. Timp de trei zile, mai precis până duminică, 29 iulie 2018, după sfânta liturghie, Sfântul Gheorghe Pelerinul va fi sprijinul nostru, mijlocitorul rugăciunilor noastre către Dumnezeu. 

Programul slujbelor din întreaga lună este prezent pe blog: http://contesti-girov.blogspot.com/2018/07/programul-slujbelor-si-evenimentelor.html și evidențiat pe afișul oficial al evenimentului, atașat acestui articol.

Atașamente: 
PDF icon afis_contesti_net.pdf