„Unic din prima secundă”: Marșul pentru viață în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Arhiepiscopia Iașilor Martie 25, 2019   Autor: Tudorel Rusu

Aproximativ 8000 de oameni au participat sâmbătă, 23 martie, la Marşul pentru Viaţă organizat la Iaşi. Evenimentul a început în jurul prânzului cu o serie de momente artistice puse în scenă de mai multe coruri de tineri şi copii din zona Moldovei, urmată de o sesiune de discursuri, moderator fiind Dan Negru.

Printre cei care s-au adresat publicului s-au numărat Ryan Day, senior policy officer în cadrul Alliance Defending Freedom Internaţional, cu sediul în Londra, şi Paul Ginox, co-preşedintele Asociaţiei „Choisir la Vie”, organizatoarea aceluiaşi evenimentul în Paris.

După prezentarea discursurilor, cei aproximativ 8000 de oameni care s-au adunat în Piaţa Unirii din Iaşi au plecat într-un marş pe traseul Piaţa Unirii, strada Gavriil Musicescu, Bulevardul Independenţei, Strada I.C. Brătianu, Bulevardul Ştefan cel Mare şi înapoi în Piaţa Unirii.

„Aici ne-a adus sărbătoarea vieţii, cu numele copiilor nenăscuţi, pentru că în România se fac foarte multe avorturi şi vrem să fim o voce pentru aceşti copii şi să sprijinim femeile însărcinate aflate în criză. Cred că oamenii au reacţionat pozitiv la iniţiativa noastră pentru că este un motiv de bucurie, o sărbătoare. Avem multe baloane, mesajele de pe pancarte sunt pozitive, suntem pentru viaţă şi după cum se observă foarte mult tineri s-au alăturat, deci se formează o generaţie care susţine viaţa”, a spus Sorina Hângănescu, referent Pro Vita Iaşi.

Evenimentul a ajuns la cea de-a VIII-a ediţie şi a fost organizat de către Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Marşul pentru viaţă a avut loc în acelaşi timp în peste 600 oraşe din ţară şi din Republica Moldova.

GALERIE FOTO completă de la Marșul pentru viață desfășurat la Iași: https://doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/foto-marsul-pentru-viata-iasi-2019

Marșul pentru viață „Unic din prima secundă”, pentru prima dată la Răducăneni

Ziua de sâmbătă, 23 martie, a reprezentat pentru cei din zona Răducănenilor un moment special și inedit, prin organizarea Marșului pentru viață cu tema „Unic din prima secundă”. Deși a fost prima dată când în Răducăneni a avut loc această manifestare, foarte mulți credincioși ortodocși au proclamat dreptul la viață al copilului nenăscut.

Un grup bine organizat de copii, elevi, tineri, femei şi bărbaţi, indiferent de statut social şi vârstă, coordonaţi de părinţii-preoţi din satele Bazga, Răducăneni, Gura Bohotin, Bohotin, Roşu, Covasna, Cozia, Isaiia, Moşna, Hiliţa, Costuleni - parohii din cadrul Protopopiatul Iași II- au participat la acest eveniment mergând de la Biserica „Toți Sfinții” din Bazga până la Biserica „Sfânta Parascheva” din Răducăneni pe jos, în cursul după-amiezii. Cu pancarte, baloane, materiale pro-viață în mâini, tineri și adulți cu dragoste de Dumnezeu au tras un semnal de alarmă asupra problemei avorturilor și a bucuriei de a avea un copil.

„Un copil reprezintă milioane de zîmbete și îmbrățișări” s-a proclamat când grupul a ajuns la biserica din Răducăneni. Cuvinte de binecuvântare și îndemn la respect pentru viață  s-au auzit și din citirea mesajului Părintelui Mitropolit Teofan al Modovei și Bucovinei. În continuare, doamna medic primar de medicină generală Ianău Viorica a vorbit cuprinzător despre cum se dezvoltă un copil încă din pântecele mamei, ca o ființă vie.

Participanți ca Olariu Elena din Răducăneni ne-au transmis pulsul evenimentului: „Semnalul transmis prin această întâlnire de grup organizată ne îndreaptă gândul către anii din copilărie când, alături de fraţii noştri, de veri sau copii de joacă, umpleam uliţele cu giumbuşlucurile noastre. Astăzi satele sunt pustii sau orfane de atare bucurii. Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu că am trăit acest moment şi, cine ştie, poate voi trăi să mai particip la alte şi alte asemenea întâlniri!”. De asemenea, tinerii au fost încântați că pot să facă ceva pentru a arăta că dreptul la viață este un drept divin și natural. Reprezentanții Jandarmeriei și ai Poliției au organizat exemplar desfășurarea în bune condiții a întregii manifestări. (Pr. Iulian Andrei)

Marșul pentru viață la Pașcani

Și în acest an s-a organizat în cadrul Protopopiatului Pașcani, sub coordonarea Biroului Pro Vita, Marșul pentru Viață, ediția 2019, cu tema „Unic din prima secundă”. Atât în Municipiul Pașcani, cât și în orașul Târgu-Frumos, la ora 15:00 s-a dat startul acestei activități. Copii, tineri, părinți și preoți, însoțiți de pr. protopop Pavel Postolachi, au parcurs traseul prestabilit având ca punct de întâlnire Esplanada municipiului, de unde și-au îndreptat pașii către Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, pentru a aduce prinos de mulțumire, continuând urcarea Scărilor Mari și poposind în Piața Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”. După un răgaz, au continuat deplasarea pe strada „Ștefan cel Mare și Sfânt” până în fața Catedralei „Pogorârea Duhului Sfânt”. În tot acest timp, au fost intonate cântări religioase, evenimentul culminând cu un mini-concert susținut de copiii și tinerii parohiei Todirești I, sub îndrumarea doamnei Damaschin Oana, referent cultural al comunei. (Pr. Ciprian Mînicaru - responsabil Birou Pro Vita Pașcani)

300 de participanți și 40 de preoți la Piatra Neamț

Sâmbătă a avut loc la Piatra Neamț cea de-a VI-a ediție a Marșului pt viață „Unic din prima secundă”. Organizatori ai evenimentului au fost Protopopiatul Piatra Neamț și Protopopiatul Roznov. Au participat un număr de 300 de persoane, plus 40 de preoți. Traseul a fost următorul: Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” - Mărăței 1, Muzeul de Istorie, Hotelul Ceahlău, Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”. Pe tot traseul, Asociația „Lerui Doamne”, prin Ansamblul de copii „Datini străbune”, a cântat cântece patriotice, accentuând parcă lupta dintre bine și rău, dintre viața și moarte.

Marșul a început cu o rugăciune în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” - Mărăței I și s-a încheiat cu un cuvânt despre importanța vieții și consecințele avortului, adresat participanților de către sociologul Marius Apopei, președinte al Asociației „Părinți pentru ora de religie” - Neamț. După o frumoasă rugăciune de încheiere pe scena de lângă Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, preotul responsabil cu activitatea provita pe Protopopiatul Piatra Neamț a subliniat că „Marșul pentru viață este o rugăciune și o aducere aminte de toți copiii avortati și trecuți într-o statistică, de copiii avortați care nu s-au învrednicit nici măcar de a fi primit un număr într-o statistică, cât și despre toți copii care au să vină la viață prin darul lui Dumnezeu”. Totodată s-a adus cuvânt de mulțumire asociațiilor prezente la marș: Asociația Tineretul Ortodox Român - Neamț, Asociația Părinți pentru ora de religie - Neamț, Asociația Creștin Ortodoxă „Mama Olga”, Platforma Civică „Împreună”, Alianța părinților, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române din Piatra Neamț, Liga părinților pentru educație - Neamț și Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra Neamț. La încheiere, toți credincioșii prezenți au sărutat Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce și au mers cu binecuvântare și pace acasă. (Pr. Muraru Ciprian, responsabil biroul Provita - Protopopiatul Piatra Neamț

 „Suntem generația pro viață”, la Fălticeni

Sute de oameni au ieșit vineri, 22 martie 2019, pe străzile din Municipiul Fălticeni, pentru a participa la „Marșul pentru viață”, sub genericul “Unic din prima secundă”.  Manifestarea a avut loc pentru a noua oară și s-a alăturat celorlalte localități din țară, Republica Moldova și din străinătate, prin care se încearcă conștientizarea societății și a opiniei publice a fenomenului negativ al avortului. Tot prin acest demers se încearcă și dezbaterea necesității și posibilitatea sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină.

Marșul pentru viață 2019 a fost organizat în Municipiul Fălticeni de către Alianța Bucovina pentru Viață și Asociația Studenților pentru Viață, în colaborare cu Protoieria Fălticeni, Asociația Provita Bucovina, Asociația Familia Ortodoxă, Ascor Suceava și s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Participanții s-au întâlnit în piața din fața Catedralei „Învierea Domnului”, după care s-a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” și s-a plecat pe următorul traseu: Primăria Municipiului Fălticeni - Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Spitalul Municipal - Biserica „Sfântul Proroc Ilie” și retur. Printre cei prezenți s-au numărat preoți împreună cu enoriașii lor din Protoieria Fălticeni, în frunte cu părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, elevi și profesori, dar și reprezentanți ale organizațiilor pro-viață și pro-familie.  „Ajută mama și copilul”, „Ei depind de tine”, „Suntem generația pentru viață”, „Adopția înseamnă dragoste”, „Nu poți fi creștin și pro - avort”, au fost mesajele de pe pancartele participanților, u

Atitudinea omului de astăzi  lasă de dorit. De multe ori copilul este privit ca o barieră împotriva unei cariere fulminante, este privit ca o piedică împotriva unei vieți liniștite ori a unor concedii deosebit de relaxant și atunci nașterea unui copil apare ca o greutate, iar gândul duce spre întreruperea unei sarcini, devenită peste noapte nedorită. Astfel se începe o adevărată luptă împotriva vieții dăruite de Dumnezeu, împotriva familiei, împotriva Creatorului cerului și al pământului, împotriva Stăpânului vieții și al morții. Suntem în preajma sărbătorii închinată Maicii Domnului - Buna Vestire. Este sărbătoarea care ne amintește de îngerul care a venit și a adus vestea cea bună Fecioarei Maria, dar și a întregii lumi. Fiul lui Dumnezeu ia asupra sa firea umană pentru ca noi să primim mântuirea. Este vestea cea bună pentru noi căci ni s-a deschis Raiul. Am fost prezenți la Marșul pentru viață ca toți oamenii să conștientizeze că nașterea unui copil este o binecuvântare și trebuie să lăudăm pe Dumnezeu pentru această bucurie, cu atât mai mult cu cât, din ce în ce mai mulți oameni, se află în imposibilitatea de a fi cei prin care Dumnezeu dăruiește viața”, a subliniat părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.

Obiectivul principal al Marșului pentru viață este acela de a promova dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi, de a conștientiza societatea de riscurile pe care le presupune avortul și de a sprijini femeile aflate în criză de sarcină. În România s-au efectuat peste 22.850.000 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958 - iunie 2016. (Pr. Georgian Rotar)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri