Procesiune pentru întâlnirea cu Iisus

Viața parohiei Aprilie 20, 2019

În parohia noastră procesiunea de Florii a devenit tradiție...

Sâmbătă, 19 aprilie 2003, în parohia noastră s-a slujit pentru prima adată la troița dintre străzile Conțești și Nicorești o rugăciune pentru întâmpinarea Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. 

Reluată firav în următorii ani, această rugăciune a prins contur sub forma unei procesiuni în anul 2005. Cu participarea credincioșilor, iar în unii ani a copiilor - elevi ai școlii din Girov însoțiți de dascălii lor,  cu prezența mai multor slujitori sau, cel mai adesea, a preotului paroh Ștefan Zaharia și a părintelui Ionel Ababei, de la parohia vecină, procesiunea de Florii a devenit tradiție. 

Parohia noastră a avut inițiative misionare și liturgice vizionare. Încă din momentul înființării ei au fost organizate cateheze, campanii pentru susținerea vieții și procesiuni care astăzi sunt normalitate în viața Bisericii Ortodoxe. Avem  forme de catehizare concrete printr-un sector de învățământ catehetic, birouri pro vita și procesiuni de Florii în Biserica noastră. Cu nădejdea că binecuvântarea Bunului Dumnezeu se va revărsa în continuare peste noi și că Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mare Mucenic Pantelimon ne vor călăuzi pașii, cu simțirea reală a ajutorului Maicii Domnului și cu noua bucurie a mijlocirii rugăciunilor noastre din partea Sfântului Gheorghe Pelerinul, mergem cu pași umili către Învierea Domnului.

Alăturăm acestei bune vestiri și câteva imagini de la procesiunea din acest an al mânturii, 2019, ziua 20. Traseul a cuprins străzile Neculai Stolniceanu, Conțești și Bisericii, adică pasajul dintre troița Bunavestire și biserica Conțești. După procesiune s-au săvârșit Vercenia unită cu Litia.

Azi cu toți să prăznuim, pe Dumnezeu să-L mărim...!