"Din Andrîi la Neculai tăt sufletu sî judecî şî sî pregăteşti di Sfânta părtăşanii"!
Am sentimentul că încă în România, dincolo de realizări personale, felicitări şi minuni ori de griji, nervi şi drame, în subconştientul colectiv trăim bucuria sărbătorilor.
"Din Andrîi la Neculai tăt sufletu sî judecî şî sî pregăteşti di Sfânta părtăşanii"! Cam aşa suna o voce adormită în Domnul cu ceva timp în urmă. Cu un moldovenism pregnant, greu de înţeles pentru un preot tânăr neîncercat de înţelepciunea populară, vocea care îmi răsună încă în urechi declara un adevăr dumnezeiesc, ori mai degrabă, ca să fie totuşi o accepţiune publică, o cutumă a vremurilor care par din ce în ce mai îndepărtate.
Pe mine personal, dar şi pe noi toţi, conţeştenii, ne leagă multe de Andrei al Românilor şi de Nicolae, Sfântul cel mai popular din calendar. Dincolo de aspectul juridic şi administrativ, parohia Conţeşti a luat viaţă odată cu numirea mea ca paroh în ziua de 30 noiembrie 2002. Au trecut 13 ani, primii 13 ani din viaţa mea de preot şi din vieţile noastre ca parohie.
Vă mulţumesc pentru tot şi vă sărut mâinile tuturor!
Dacă mă raportez la ce s-a întâmplat cu noi, trebuie să dau mâi întâi slavă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră. Vă iubesc pe unii ca pe bunicii mei, pe alţii ca pe părinţii mei, pe alţii ca pe fratele meu, pe alţii ca pe ai mei copii, şi pe toţi ca pe prietenii mei.
Îmi este dor de cei care sunt acum în veşnicia lui Dumnezeu şi pentru care Tatăl nostru a rânduit să mă rog la rugăciunile de pomenire a celor adormiţi. Mă bucur şi îmi umplu sufletul de entuziasm pentru voi toţi, cei care îmi sunteţi alături pe drumul spre mântuire şi Îl rog pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să vă ţină sănătoşi şi "tineri" indiferent de vârstă.
Cei 13 ani trecuţi şi câştigaţi pentru amintirile ce vor fi împărtăşite viitorilor, m-au purtat prin zâmbetele şi lacrimile dumneavoastră pe care le-am dăruit lui Dumnezeu cu multă credinţă şi nădejde.
Din acest motiv din ziua Sfântului Andrei până în cea a Sfântului Nicolae am încercat o derulare a filmului vieţii noastre.
Celor de acasă, din colţul de Girov căruia noi încă îi spunem Conţeşti, le încredinţez disponibilitatea mea de a le fi fizic alături ori de câte ori este nevoie. Celor plecaţi pentru pâinea cea de toate zilele, departe de noi şi de acasă, le încredinţez prezenţa mea spirituală şi gândul de rugăciune neîntreruptă. Să vă ţină pe toţi Dumnezeu în pază!
Îi mulţumesc la acest ceas de bucurie şi doamnei preotese care a fost întotdeauna mâinile care au lucrat planul lui Dumnezeu şi sprijinul de care aveam eu nevoie atunci când oboseala, programul liturgic şi pastoral sau neputinţele m-au încercat.
Din aceste motive vă îndemn să vă rugaţi unii pentru alţii, să fiţi alături de noi în lucrarea pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu şi să fim unii pentru alţii reazem într-o lume frumoasă şi plină de viitoare bucuriii dar şi doldora de încercări.
Vă îmbrăţişez pe toţi cu dragoste!
Pr. Ştefan Zaharia
