Pruncul din colind

Să fi trecut ceva vreme de când ne bulgăream printre gardurile sculptate de troieni. Da, şi mirosul îmbietor de colaci unşi cu miere şi cu cranţ de nucă coaptă ne aduna de-ndată pe lângă bunicile care forfoteau prin bucătării.

Primiţi cu colinda?

Da-păi cum nu?

Şi tot aşa din casă în casă îl aduceam pe Prunc pe prispe, prin odăi, prin curţi tocmai sfinţite de chipul sărutat din mâinile preotului.

Întreaga pregătire era un colind. Poate cel mai interesant colind gastronomic era borşul de cocoş. Musai cu hrean proaspăt ras alături. Sunt subiectiv, pentru că nu cred în sacrificiul porcului. Nu de Crăciun. Mai degrabă în jertfa de vin şi cozonac sau prăjitura cu mălai şi dovleac sau fructe uscate servită cu un cui de vişinată maturată în vreo damingeană ascunsă de ochii lumii demult.

Şi toate bucatele erau închinate şi tămâiate. Vedeţi, toate erau hristocentrice. Nu gastrocentrice.

Azi văd o lume care mă nelinişteşte deşi cred că e o lume bună. Chiar dacă în diferite colţuri ale lumii creştinii mor pentru că sunt... creştini. De când cu globalizarea aspectelor definitorii ale vieţii noastre ne influenţăm comportamentele şi ne schimbăm viziunile cu o rapiditate superioară celei mai agere gândiri. Iar Crăciunul devine uşor o imobilă concentrare pe ştiri cu iz politic, demagogic, impersonal şi extra-terestru. Cel puţin la prima vedere. Ne trebuie puţină atenţie asupra adevărurilor de dincolo de bârfe, de teatrul ieftin servit de aproape toate mijloacele media care fac rating hrănind ipocrizia cu care facem bine doar de sărbători şi violenţa cu care ne răzbunăm frustrările.

Tot azi am trăit româneşte de Crăciun. M-am bucurat de colinde. Şi voi la fel. M-am bucurat de portul tradiţional. Şi voi la fel. M-am bucurat de primirea voastră vestindu-vă Naşterea Domnului. Şi am simţit că şi voi v-aţi bucurat.

Vă mulţumesc în numele meu. Şi în numele Pruncului din colind şi din vestire. Şi vreau să ne bucurăm continuu.