Şi în miez de noapte când numai luna şi câteva stele mai luminau plăpând ograda moşneagu veni şi aşeză în pâslarii voinicului un fluier de lemn din acela cum îşi dorea Niculăieş de vreo jumătate de an, de când văzuse la prieteni pe uliţele satului.
A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti...
"- Niculăieş, mamă, nu mai intri în casă?"
Iete nah, să răspundă prichindelul. Niculăieş, tologit printre ulame, în podul casei, pe un ştergar gros ţesut cu sârg de bunica aceea din poveştile tatei, pregăteşte o seamă de pâslari de venitu' moşneagului cel drag. După ce le văzu luciu într-o sclipire de oglindă acoperită cu macramă, o zbugheşte în casă, nu de alta dar n-o mai prinde ceva din gustarea aburindă a mamei. Ş-apoi motive să nu vină moşneagu ştie mama destule, nu-i chip să mai adauge unul taman în seara ajunului.
"- Mămucă, m-ai strigat?"
Cu voce plăpândă, mirată şi temătoare în acelaşi timp, Niculăieş păşeşte sprinten către poalele mamei.
"- Niculăieş, băieţăli, gătit-ai cămeşa de biserică? Ori cumva brăcinarii îţi sunt strânşi de te ţin în loc fără suflare?"
"- Mamă, nu-i grijă de cămeşă, nici de nădraji, nici de boandă, numai de pâslari mi-e tare grijă. Că-i ningău grozav şî la megieşi julfa-i pregătită pentru moşneag şî vadra de jin de-asemenea, iar copchii s-or pregătit de primit dar."
"- Lasă grija şî adu peştili scoşi din râmnic..."
"- Olecuţă ş-am să fac." Şi-nşfăcând un codru de pâine se gândi că-i dreaptă socoteală să guste din mers, că nu-i timp de stat. Peştii trebuie aduşi, hainele trebuie rânduite, ascultarea trebuie să nu încalce nici buchie din legea nescrisă a casei. Că doar e şi el voinic - voinicu' mamei - cum îi zice lumea şi voinicii ascultă întocmai de ai lor.
"- Moşneagu ti ari scris la catastif şî nu zăbojeşte pi la şturlubatici. Haida. La-mbăiet şî la rugat. Oghealu te-aşteaptă."
"- Da, mămucă, cum nu." Şi ca un copil ascultător îşi împlineşte datoria.
"Almintrelea îşi şădi di ghini cu dar", îşi zise mama zâmbind. "Iaca, moşnegi, te-ai pus cu voinicu, amuşi să ti văd cum ai să ti dai!".
Şi în miez de noapte când numai luna şi câteva stele mai luminau plăpând ograda moşneagu veni şi aşeză în pâslarii voinicului un fluier de lemn din acela cum îşi dorea Niculăieş de vreo jumătate de an, de când văzuse la prieteni pe uliţele satului. Şi lângă un fluier o pereche de mănuşi groase numai bune de bulgărit. Cum necum prichindelul se ridică din pat şi îşi verifică frumuseţea de încălţăminte. Nu mică-i fu mirarea şi izbucni în plâns cu broboade de lacrimi curgând pe obrajii îmbujoraţi de emoţie:
"- Bodaproste moşneagule. Îţi port cu cinsti numili şî tu n-ai uitat di mini. Nu jerghie ci dar mi-ai făcut. Aşa da nejdie. Ne-om videa la slujbă, la-mpărtăşît di dimineaţă."
Cât îl pândise nu mai ştia. Adormise cu gândul la moşneag şi la Dumnezeu din cer. Şi la darul lui din pâslari.
Pe prispă îndărăt stăteau urme de paşi de moşneag, apăsate de daruri pentru toţi copii de prin sate. Din strachina de pe prichici din julfă se gustase, din vadră se băuse. Moşneagul fusese şi pe aici.
