Cateheze pentru adulți

Activități Iulie 2, 2018

Catehezele propuse în programa catehetică eparhială "Unitatea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh" sunt organizate la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor încă din primele luni ale acestui an.

Pornind de la dorinţa de a fi conştienţi de rolul învăţăturilor Bisericii în viaţa personală şi a comunităţii noastre, de dezvoltarea respectului faţă de cele sfinte şi de la interesul pentru interiorizarea valorilor religioase în vederea permanentei deveniri duhovniceşti, parohia noastră derulează în perioada iunie - decembrie 2018 un program catehetic pentru adulţi. Acest demers are în vedere cuprinderea tematicii din programa eparhială pentru anul 2018 şi câteva teme de interes legate de realităţile practice ale comportamentului nostru religios.

La acest program sunt aşteptate persoanele adulte din parohia noastră, dornice de clarificarea unor noţiuni despre credinţa ortodoxă şi de îmbunătăţirea vieţii lor duhoovniceşti.

Următoarea cateheză va fi organizată vineri, 6 iulie 2018, începând cu ora 9.