Hristos S-a înălţat!
Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi dintre neamurile noastre şi pentru eroii şi luptătorii români fac parte din noi, din identitate şi din formele noastre de comunicare a sentimentului religios. Ne-am bucurat de prezenţa copiilor şi a cadrelor didactice din Şcoala Gimnazială "Prof. Gheorghe Dumitreasa" Girov şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale. Am slujit un trisaghion şi la monumentul din curtea Primăriei Girov, dar dincolo de noi este o istorie a Înălţării, din care vă redăm un crâmpei astăzi.
Icoana Înălţării este o sumă a credinţelor şi cunoaşterii şi o să facem scurte referinţe la icoana din iconostasul bisericii noastre.
Iconostasul a fost pictat de Constantin Zugrav, talentatul artist din ţinutul Neamţului, întâlnit şi la Hârţeşti, Groşi, Dumbrava Deal sau schitul Almaş. Fidel tradiţiei post-bizantine, Constantin reuşeşte să depăşească nivelul rutinei, caracteristic meşterilor acestui filon tardiv, şi îşi afirmă personalitatea printr-o expresivitate proaspătă şi sinceră. Pictura sa nu este lipsită de decorativism, datorat simetriei care guvernează atât desenul cât şi paleta cromatică. Icoana Înălţării, a zecea din grupul icoanelor praznicale[1], are o valoare artistică deosebită şi aparţine unei etape importante din evoluţia icoanei moldoveneşti şi anume perioada domniei Movileştilor, când au fost introduse inovaţii în iconografia şi stilul picturii[2].
Maica Domnului este flancată conform tradiţiei de sfinţii apostoli care privesc spre cer, arătând cu mâinile actul Înălţării. Maica Domnului Orantă priveşte spre credincioşi[3]. Este interesantă încadrarea Mântuitorului în mandorla purtată de cei doi îngeri care sunt reprezentaţi mai mari în comparaţie cu Domnul Hristos, Care binecuvintează cu ambele mâini. Fondul cerului este albastru închis pentru a oferi registrului superior un efect mai mare al prezenţei slavei lui Dumnezeu. Dacă privim şi icoana Învierii, am putea presupune că fondurile închise duc cu gândul că cele două momente din viaţa lui Hristos s-au petrecut noaptea. Între cele două registre ale icoanei este şi o inscripţie în limba română scrisă cu caractere chirilice: ÎNALŢARE DL IIC.
Această icoană este o parte din cei din care suntem noi. E imaginea pe care bunicii şi strămoşii au admirat-o şi cinstit-o. E Biblia lor, a celor care nu ştiau carte, dar care Îl iubeau pe Dumnezeu ca şi noi.
Înălţarea a fost astăzi o punte între noi şi ei, între realitate şi amintire.
[1] Numite şi prăznicale, icoanele din acest registru reprezintă etapele principale ale lucrării Proniei divine în lume cf. Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura Sofia, Bucureşti, 2003, p. 94 şi Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 41 şi p. 67.
[2] Elena Florescu, Marina Sabados, Cornel Miftode, Biserici vechi de lemn din Ţinutul Neamţ, Ed. C.M. Imago, Piatra-Neamţ, 2012, p. 111.
[3] Dispunerea frontală pune în relaţie directă persoana sfântă cu privitorul şi închinătorul. Frontalitatea oferă deplină expresivitate feţei, cea mai expresivă parte a trupului, prezentând-o vederii noastre în întregime cf. Constantine Cavarnos, op. cit., p. 17.
