Sfântul Maslu în parohia Conţeşti

Viața parohiei Decembrie 14, 2013

Vineri, 13 decembrie 2013, în biserica parohiei Conţeşti s-au slujit Agheasma şi Sfântul Maslu de obşte, la care au participat alături de părintele paroh Ştefan Zaharia preoţii din parohiile Popeşti, Verşeşti (Girov) şi Cârligi (Ştefan cel Mare).

Părintele Paul Sava de la parohia Popeşti-Girov a ţinut un cuvânt de învăţătură despre însemnătatea Tainei Mărturisirii:

"În această perioadă trebuie să fim cuprinşi de atenţia pentru noi înşine, fiindcă o spovedanie curată şi sinceră care se întregeşte prin plinirea unui canon pe care îl săvârşim după cuvântul preotului duhovnic şi după rânduielile spiritualităţii noastre. Suntem mulţi împovăraţi de necazuri, de boli, de gânduri şi de ispitele vremurilor pe care le trăim. O scurtă analiză a timpului postirii ne dezvăluie lupta noastră cu orice pretext care ne împotriveşte cu Sfânta Biserică, cu persoana preotului, cu ceilalţi fraţi, şi totodată vedem imaginea noastră reală: suntem înclinaţi mai mult ca oricând să judecă, să bârfim, să criticăm, să ţinem mânie, să ne amintim de toate problemele noastre şi ale celor din jur. Iar cea mai mare lucrare a celui viclean este să-l convingă pe om să nu mai distingă binele de rău. Să-i ofere omului posibilitatea de a nu mai mărturisi un păcat greu fiindcă fapta este privită ca normalitate. Spovedania nu trebuie să devină formală ci ea manifestă mărturisirea însoţită de părere de rău şi de amintirea tuturor greşelilor, chiar dacă par mărunte, fiindcă acestea adunate cântăresc la fel de mult ca şi păcatele mari spovedite şi nerepetate. Nu uitaţi de rugăciunea zilnică, de iertare, de nădejdea în Dumnezeu care lucrează în sufletele noastre."

În finalul întîlnirii s-a făcut un apel la rugăciune pentru copiii şi bătrânii din comuna Girov aflaţi în boli şi situaţii materiale precare şi pentru continuarea colectei pentru aceste cazuri.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.661998260489603.1073741858.317687518254014&type=3